Israel: Forțele legii se pregătesc de întâmpinarea lui Mesia

Israel: Forțele legii se pregătesc de întâmpinarea lui Mesia

„Noi, poliția, sunt foarte implicați în consolidarea mitzvot-ului (poruncile biblice) între om și aproapele său”, a anunțat Alsheikh la adunare. „Când va veni Mesia, toată lumea va dori să se apropie de el, astfel că locul va deveni foarte aglomerat”, a prezis comisarul. „Acesta va fi un moment în care va trebui să fim foarte tari în a ne respecta semenul.”

În descrierea rolului foarte important pe care poliția israeliană îl va juca la sosirea lui Mesia, Alsheikh a spus vesel adunării Hasidim: „Nu numai că suntem ocupați să aplicăm legea, dar vom și încerca, de asemenea, să adoptăm măsuri preventive [privind] modul de consolidare a respectului reciproc pentru aproapele nostru.”

Ziua de 19 a lunii Kislev este considerată Anul Nou Hasidut de mulți evrei hasidici, comemorându-se eliberarea rabinului Shneur Zalman din Liadi din închisoare în 1798. Rabinul Shneur Zalman este considerat de mulți ca fiind primul lider al mișcării Chabad, un grup evreiesc de mobilizare și strângere a legăturii dintre oameni, cum a poruncit Dumnezeu.

Alsheikh a atribuit poliției o funcție care este pentru toată lumea, declarată ca o poruncă biblică în Leviticul: “Să nu te răzbuni, nici să nu porți vreo pică împotriva copiilor poporului tău, ci să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți: Eu sunt Hashem.” (Levitic 19:18)

Mesajul comisarului și legătura sa puternică cu mișcarea Chabad și Hassidut au fost bine primite de participanți. Misiunea forțelor de poliție de a se concentra pe porunca biblică de a-l „iubi pe aproapele tău” e venită la timp, într-adevăr. Sărbătoarea Hanuka, ce s-a încheiat duminică, a comemorat victoria maccabeilor asupra grecilor și triumful lor asupra elinizării (asimilării) evreilor. La acea vreme, Israelul a fost sfâșiat de conflicte: a existat o ură galopantă între evrei, căreia rabinii îi atribuie distrugerea Templului.

„Fără îndoială, fericirea și slujirea lui Dumnezeu ne va aduce mai aproape”, a declarat Alsheikh în adunare. „În curând, cu voia lui Dumnezeu, vom fi nevoiți să începem pregătirile pentru operațiunea de securitate necesară sosirii lui Mesia.”

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează