Cuba fara Fidel Castro

Watch the video

Cuba fara Fidel Castro

Fidel Castro a impartit lumea atat cat a fost in viata, cat si dupa moarte. Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a spus despre dictatorul comunist brutal ca a fost un lider deosebit care si-a servit tara. Presedintele irlandez Michael Higgins a spus ca Castro a luptat pentru libertate si pentru cei oprimati. Washington Post a scris initial despre Castro ca a fost un indrumator spiritual. Apoi a schimbat titlul in indrumator politic. Ileana Ros-Lehtinen, originara din Cuba si membra a congresului Statelor Unite ale Americii are o alta opinie.

Ileana Ros-Lehtinen: Adevarul este ca a fost un criminal sadic, din cauza caruia cele 11 milioane de locuitori din Cuba au suferit foarte mult. Nu ar trebui venerat, ci discreditat.

Tatal senatorului Ted Cruz a fugit din Cuba si matusa lui a fost inchisa si torturata de catre Castro. El spune ca SUA nu ar trebui sa trimita un reprezentant la inmormantare. Fidel Castro a ajuns la putere cu promisiunea unei utopii socialiste. A transformat insula intr-o inchisoare saraca. Inainte de Castro, nivelul de trai din Cuba a fost unul dintre cele mai inalte din lume. Dupa Castro, Cuba este una dintre cele mai sarace tari din lume. Duminica, pe strazile din Havana, a domnit o liniste inspaimantatoare. In Miami, un oras construit de exilati cubanezi, a domnit euforia. De-a lungul deceniilor in care Fidel Castro s-a aflat la putere, milioane de oameni au avut de suferit. Si-a pedepsit oponentii cu inchisoare sau cu moartea, i-a obligat pe cubanezi sa mearga in exil si i-a separat de familiile lor. Cubanezii din Miami stiu ca mai este un Castro la putere. Raul Castro, fratele lui Fidel si presedintele tarii este la conducere inca din 2008.

Vivian Urbieta: Represiunea continua. Nu avem libertate.

Dupa Raul, se pare ca va urma la putere Miguel Diaz-Canel de 56 de ani care a ramas loial lui Castro si are o imagine de birocrat rigid. Cum vor evolua relatiile dintre SUA si Cuba? Presedintele Obama a lucrat la strangerea relatiilor diplomatice insa presedintele ales, Donald Trump se pare ca va aduce schimbari in acest sens.

Donald Trump: Vom schimba intelegerea unilaterala incheiata de Obama daca nu reusim sa incheiem intelegerea pe care o vrem si intelegerea pe care oamenii din Cuba o merita.

In declaratia sa, Trump l-a numit pe Castro un dictator brutal care si-a oprimat poporul timp de aproape sase decenii. Mostenirea lasata de Fidel Castro este de plutoane de executie, moarte, suferinta inimaginabila, de saracie si de negarea drepturilor fundamentale ale omului. In declaratia sa, Obama a evitat sa il laude pe dictator si a spus doar ca istoria va judeca.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 648 - 18 decembrie 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează